Ce ati dori sa imi transmiteti?

luni, 15 octombrie 2012

Book Lovers Challenge (2)

2. Povestește-ne ceva despre prima ta recenzie: la ce carte a fost făcută, dacă ți-a fost greu să o scrii și de ce, dacă erai curios/curioasă sau emoționat/ă de părerea cititorilor blogului tău. 

   Prima mea recenzie a fost pentru cartea "Răscumpărată prin iubire" de Francine Rivers, una dintre cele mai frumoase şi profunde pe care am avut ocazia să le citesc. Mi-a fost recomandată de o foarte bună prietenă şi am fost foarte bucuroasă că am decis să o ascult. La o scurtă perioadă de timp după aceea, a citit-o şi mama, iar ea a iubit-o la fel de mult, dovadă că merită din plin. V-o recomand şi vouă, sunt sigură că este imposibil să nu fiţi impresionaţi de trista poveste a lui Angel, iar dacă o parcurgeţi nu uitaţi să îmi transmiteţi şi mie. O să mă bucure mult.

   Îmi amintesc foarte bine cât de stresată am fost, deoarece nu ştiam regulile de bază pentru realizarea unei recenzii, şi cât timp am folosit pentru a afla cât mai multe. Am fost surprinsă să văd că destui bloggeri ştiau despre această carte şi că alţii care au aflat de ea prin intermediul meu erau curioşi să o citească. Asta e cea mai mare bucurie a mea şi din acel moment am simţit o dăruire mult mai mare şi o plăcere pentru a mă deschide în faţa cititorilor. Regret că timpul nu îmi permite să îmi continui munca începută aşa cum mi-aş dori, dar mă străduiesc pentru a împărtăşi cu voi această pasiune a mea, literatura.   


Enjoy your reading!  
-D.