Ce ati dori sa imi transmiteti?

duminică, 1 decembrie 2013

Proba 28 - O amintire alături de Doina

Povestea mea începe ca oricare alta. La finalul unei săptămâni din luna mai, am organizat cu câțiva prietenii apropiați o excursie cu cortul, la marginea unei păduri, într-o poieniță verde, luminoasă și plină de flori. Eram cu toții fericiți să scăpăm de poluarea și zgomotele din oraș și să petrecem două zile sub cerul infinit.

Am petrecut minunat, jucându-ne pentru câteva ore ca niște copii și râzând, lipsiți de griji. Spre seară, după ce am terminat de mâncat carnea și micii rumeniți la grătar, ne-am pregătit de culcare. Eu dormeam cu Lavinia, Iulia și Oana, prietenele mele cele mai bune, într-un cort uriaș aflat cel mai aproape de pădure, de aceea ceilalți făceau multe glume pe seama noastră, spunând că vom fi mâncate de vreun urs până dimineață. Fetele erau deja înspăimântate, dar eu râdeam de naivitatea lor. Până la urmă ce ar fi putut să se întâmple într-o zi perfectă?

Am adunat apoi resturile rămase și le-am băgat în mașină pentru nu a atrage animalele sălbatice și le-am urmat pe fete. Fiecare era în sacul propriu de dormit și păreau neliniștite, tresărind la cel mai mic zgomot. După ce am făcut muncă de convingere cu ele că vom supraviețui acestei nopți, s-au calmat, au început să râdă și să se simtă bine. La puțin după ora 2 am adormit, m-am cufundat și eu într-un somn liniștit, fără vise.

Nu știu cât a trecut, dar am fost trezită de un sunet melodic, ca de pian. Când am deschis ochii, cortul era luminat, învăluit de o lumină mov, misterioasă. Curioasă, m-am încălțat și am ieșit afară. Trezită de-a binelea acum de aerul răcoros, mi-am amintit de ursul de care erau fetele speriate și pentru o secundă mi-a trecut prin minte să mă întorc înăuntru. Nu am ascultat însă de glasul rațiunii și am continuat să merg. Lumina pe care o văzusem mai devreme devenea din ce în ce mai mică printre arbori, așa că m-am grăbit să o ajung din urmă. Mi se părea că băieții noștri erau puși pe șotii. Nici nu am realizat când am ajuns în inima pădurii, dar acum aveam un singur scop - să găsesc sursa luminiței. Luna, regina nopții, era ascunsă după nori și veghea asupra mea, nu mă simțeam singură și nici nu îmi era frică.

Dintr-o dată am simțit că alergarea mea a luat sfârșit și am ajuns la destinație. Într-o rază purpurie dansa o copiliță blondă, deosebit de frumoasă și fermecătoare, îmbrăcată cu o rochie mov. Rochia era cea care crea acel fascicul luminos! 
 - Te-am așteptat, draga mea Diana. 
 - Mă cunoști?
 - Desigur, nu fi așa uimită. Eu cunosc pe toată lumea. Vino mai aproape. 

Când mi-a adresat aceste cuvinte, picioarele au început să se miște fără ajutorul meu. Eram vrăjită de această minunată ființă care stătea zâmbind în fața mea.

 - Cum ai ajuns aici? am întrebat-o, bucuroasă să-mi recapăt glasul. 
 - Trebuia să te găsesc și să îți ofer un dar pentru că ai fost aleasă să testezi noul nostru produs. Sunt foarte încântată să te cunosc, în sfârșit. Scuză-mă, nu m-am prezentat. Numele meu este Doina.
 - Bună, Doina. 

Totuși dilema mea nu era rezolvată. Cine era această zână?

 - Sunt puțin dezamăgită, nu mă așteptam să nu mă recunoști ...
 - Îmi pare rău, dar nu îmi amintesc să te fi întâlnit până acum. 
 - Nu fi prostuță, aceasta este prima dată când ne vedem. Am avut o colaborare cu KREM cu puțin timp în urmă și speram să ... Dar să trecem peste asta. Vino cu mine.

Am mers împreună prin pădure pentru câteva minute și în clipa în care a ajuns la un firișor de apă s-a oprit și s-a aplecat asupra lui. La atingerea sa, pârâul a devenit alb ca laptele și parfumat ca adierea florilor. A adunat apoi într-o cutiuță specială din lăptișorul acela și s-a întors spre mine. 
 - Acesta este cadoul pentru tine, draga mea. Lasă-mă să îți arăt cum să îl folosești. Dă-mi mâna ta. 

Cu mâna ei albă și firavă mi-a mângâiat pielea cu acea cremă și am rămas fără cuvinte. Știam cine era: Doina, vedeta din poșetă.  

 - Este foarte ușoară, sunt sigură că o să îți placă. Pielea ta o să fie răzfățată și îngrijită, iar tu extrem de mulțumită. Pentru rezultate pe măsură trebuie să o folosești de două ori pe zi, dimineața și seara, înainte de culcare, pentru un somn bun și o dimineață minunată. Formula mi-a apărut într-un vis și am fost fermecată pe dată. Am numit-o Doina, cremă nutrivită vitaminizantă, deoarece conține vitamina E, cu efect antioxidant. În plus, este perfectă pentru toate tipurile de ten și întreg corpul tău se poate bucura de atingerea ei. Ia-o, este a ta pentru acest sfârșit de săptămână. Nu te poți lipsi de ea nici măcar în camping. Acasă te așteaptă o cutie întreagă.
  
I-am mulțumit pentru dar și pentru sfaturi, sărutându-i obrajii îmbujorați. Am observat atunci că avea același miros parfumat. Într-o singură clipire fata a dispărut, lăsând în urma ei mireasma fermecată. Foarte fericită, m-am întors în cort, dar toți ceilalți dormeau încă, așa că m-am băgat și eu în sacul de dormit. Tocmai îmi făcusem o nouă prietenă. Doina, o vedetă în a mea poșetă.          




Articol înscris în competiția "SuperBlog".